Cercetătorul în silvicultură Cătălin Roibu și echipa sa au trăit unul dintre cele mai frumoase momente din carieră. Zilele trecute, în timpul studiilor pe care specialiștii le fac la rezervația naturală de la Șinca Veche au descoperit cel mai înalt brad din România măsurat până acum.

„Am descoperit un brad de 62,5 metri înălțime. În momentul de față vorbim de un record. Până acum era un brad de 61,5, la Penteleu, în zona Buzăului. Însă ce e spectaculos la Șinca e că majoritatea brazilor din acea zonă au peste 55 de metri.

Și fagul are înălțime foarte mari, de peste 56 de metri. Acest exemplar de brad este cel mai mare, probabil molidul ar putea să-l depășească în înălțime”, a declarat, în exclusivitate pentru Yahoo! News, doctor inginer Cătălin Roibu, șef de lucrări la Facultatea de Silvicultură din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” Suceava.

Echipa de specialiști în silvicultură de la Facultatea din Suceava cercetează la Şinca Veche dinamica pădurii naturale virgine, un amestec de brad cu fag. Proiectul este finanţat de World Wide Fund (WWF).

De altfel, cei de la WWF au făcut toate demersurile pentru ca pădurea de la Şinca Veche să rămână „un colţ de rai, cvasivirgin, care a cunoscut prea puțin influența omului” . World Wide Fund for Nature a plătit primăriei din Şinca Veche 100.000 de lei, contravaloarea eventualei exploatări a pădurii, un pas preliminar pentru a o transforma în rezervație naturală.

„Pădurile seculare ale României rămân un tezaur necunoscut pentru mulți dintre noi. În prezent, țara noastră are cea mai mare suprafață de păduri virgine din eco-regiunea Carpaților, în Europa. Din nefericire, ignoranța precum și urmărirea unor interese meschine și imediate afectează fodul forestier și contribuire la distrugerea, prin tăiere, a sute de hectare de pădure în fiecare an. (…)

Pe întreaga suprafață a pădurii Șinca Veche, 350 ha, nimic nu tulbură liniștea locurilor, viața sălbăticiunilor sau firescul mers al timpului. Nici măcar lemnul uscat nu este extras din pădure, fiind lăsat să putrezească și să hrănească arborii tineri, contribuind astfel la regenerare. Avem aici o frumoasă și firească ilustrare a faptului că în natură nimic nu se pierde, doar se transformă”, se arată pe sincaveche.ro.

(evident ultimele paragrafe raman de interpretat pentru cei care sunt din partea locului si stiu ca padurea se exploateaza intensiv …°

Sursa : YAHOO